Se presupune ca in locul Timisoarei de azi se afla pe vremea dacilor o localitate cu numele de Zambara. In urma navalirii avarilor, localitatea a fost distrusa si in locul ei s-a construit ulterior un nou castru cu numele de Beguey, dupa raul Begh(Bega) numit si Timisul Mic. Orasul era situat intr-un loc de importanta strategica si anume in zona celor doua rauri Timis, a timisului Mare si a Timisului Mic.

Sapaturile arheologice dovedesc ca vatra actuala a Timisoarei era populata cu mult inainte de romani. Cele mai multe lucrari despre Bant sau despre Timisoar, contesta anul 1266 ca an de atestare documentara a orasului Timisoara. Ultimele cercetari stiintifice insa, contesta aceasta data. Intr-adevar asezarile omenesti existau cu mult timp inaintea atestarii lor documentara. Ultimele cercetari referitoare la orasul Timisoara, atesta ca demunirea documentara de “ Cetatea Timis “ (“Tymes”) apare cu prima mentiune documentara sigura si de necontestat in anul 1266.

Inceputurile istorice ale acestui oras pot fi localizate in sec. al Xi-lea sau la inceputul sec. al XII-lea, intrucat comitatul avea acelasi nume: Comitatus Tymesiensis, mentionat pentru prima data in anul 1177. In septembrie 1969 s-au sarbatorit 700 de ani de existenta a orasului Timisoar, pornindu-se de la mentiunea documentara din anul 1266.

Denumirea orasului Timisoara, in limba germana, Temeswar, potrivit studiilor facute, “war”(wehr) este considerate de origine germana, ilustrand ideea de aparare, de protectie. In anul 1241, Timisoara a fost devastata de tatari. In secolul al XIV-lea, orasul a inflorit sub dinastia “de Anjou”, in 1307, regele Carol Robert de Anjou vizitand pentru prima oara orasul. El si-a construit aici un palat, care seamana cu o cetate, pe locul in care se afla azi castelul Huniade, in incinta caruia se adaposteste Muzeul banatului. Incepand cu anul 1316, regele si-a fixat in acest palat resedinta, in care se afla si curtea regala. Aici primea ambasadorii straini si tot de aici carmuia tara.

La sfarsitul sec. al XIV-lea, turcii si-au inceput incursiunile militare prin aceasta regiune, regele Sigismund fiind nevoit sa convoace in 1397 dieta, la Timisoara, in vederea pregatirilor de aparare. Unul dintre cei mai de seama luptatori impotriva expansiunii turcesti a fost Ioan Huniade, care si-a avut resedinta si a activat din anul 1440 la Timisoara, sub titlul de comite de Timis si mai tarziu, capitan al regatului feudal maghiar. Impreuna cu familia sa a locuit un timp indelungat in castelul reconstruit de el. In anul 1552, Timisoara a ajuns sub stapanirea turcilor si a devenit o cetate importanta a imperiului semilunii. De trei ori s-a incercat recucerirea Timisoarei si in anul 1716, ostile imperiale sub conducerea Printului Eugeniu de Savoya, au reusit sa elibereze orasul de sub stapanirea turceasca.

Intre 1716-1778, intregul Banat si cetatea Timisoara s-au aflat sub administratia imperiala. La inceput intre 1716 si 1755, fiind o administratie militara, iar dupa 1755, o administratie civila pana in 1778. In 1779, Banatul a fost incorporat regarului maghiar.

In urma eliberarii de sub dominatia turceasca(1716) pentru aceasta regiune a inceput o noua epoca. Comandant superior al orasului a fost numit contele Claudius Florimund de Mercy, sub conducerea caruia a inceput refacera si extinderea orasului Timisoara, ca si a intregii regiuni. A fost ridicata o noua cetate(1722-1765), au fost amenajate drumuri noi, desecate mlastinile, raul Bega a devenit navigabil iar orasul a beneficiat de aprovizionarea cu o buna apa potabila. Barajul de la Costei impreuna cu stavilarul de la Topolovat aurezolvat problema regularizarii debitelor de pe raurile Timis si Bega, in amonte de Timisoara, astfel incat este aparat impotriva inundatiilor si in ziua de azi, deoarece aceste lucrari sunt in functie inca. Dezvoltarea agriculturii a facut parte din planul de amenajare a teritoriului Banatului, contele de Mercy impunand in aceasta regiune, preocuparea pentru cresterea viermilor de matase, duzii care strajuiau soselele cunoscand o ocrotire speciala.

Dupa cucerirea Timisoarei( de catre Printul Eugeniu de Savoya), in oras s-au stability functionary si meseriasi germani, cu familiile lor, care impreuna cu garnizoana militara au imprimat vietii orasului trasaturi germane. Astfel Timisoara a ajuns sa fie denumita “Mica Viena”. In anul 1719, a inceput colonizarea banatului , venind germani din diferite provincii, in special din Alsacia, Lorena, Bavaria si Stiria. Alaturi de acestia au fost colonizate familii de cehi, italieni, slovaci, francezi si spanioli.

Intre 1848 si 1849, orasul a fost asediat de rasculati, timp de 107 zile, fapt care a franat dezvoltarea economica a orasului( activitatea industriala si comerciala a fost intrerupta). Dupa infrangerea rasculatilor de catre armatele imperiale, Banatul a fost desprins de Ungaria, fiind supus direct stapanirii austriece.

CAPITALA INCEPAND DIN 1849

Dupa 1849, Timisoara, a devenit capitala, adica sediul guvernatorului "Voievodinei sarbesti" si a "Banatului Timis".In 1860 a fost desfintata aceasta forma administrativa si teritoriul a fost redat Ungariei. In anul 1918, cea mai mare parte a Banatului a fost alipita Romaniei.

In 1857, a fost construita calea ferata Szegedin-Timisoara, prin care orasul nostru a intrat in legatura directa cu Budapesta si Viena. In acest an s-a construit cladirea garii din Josefin, care a fost modernizata intre 1896 si 1898, aspectul actual datorandu-se reconstructiei dupa bombardamentul din cel de-al doilea razboi mondial. Anii 1871-1897 au fost cei in care s-au realizat legaturi de cale ferata si cu alte localitati din Banat ,putandu-se exemplifica in acest sens orasele Arad, Caransebes, Orsova, Sannicolaul Mare, Buzias si localitati ca Radna si Modos. Gara din Fabric, Gara de est, dateaza de la 1876 si a fost transformata in anul 1897.

Primul oficiu telegrafic a fost deschis la 24 aprilie 1854, iar in anul 1879 a sunat primul telefon initial de 52 de abonati.

Prima farmacie si primul spital au fost construite intre anii 1735-1737, spitalul fiind inaugurat de ordinul "Fratilor Mizericordieni", dar 112 ani mai tarziu, in timpul revolutiei(1848-1849) spitalul si biserica au ars pana in temelii, fiind reconstruite in 1851. Azi pe acest loc se afla clinica de oftalmologie. In anul 1751 se aminteste deja de un spital orasenesc(azi spitalul de pe strada Marasesti). In anul 1886 a fost infiintata societatea "Salvarea", prima institutie de acest gen din fosta Ungarie.

Primul ziar care a aparut in Timisoara, in anul 1771, a fost un ziar de limba germana si avea titlul "Temewarer Nachrichten"(Stiri Timisorene). Acesta a fost primul ziar german in Europa de sud-est. Cele 13 numere ale acestui ziar, descoperite in arhivele statylui din Viena sunt totodata documentele cele mai vechi pentru atestarea existentei unui ziar pe teritoriul Romaniei de azi. Cercetatorii pun la indoiala faptul ca ar fi existat o publicatie mai veche in limbile nationale din Europa de sud-est. In 1784, tot la Timisoara, a aparut un calendar in limba germana. Datorita acestui fapt, capitala Banatului a fost un avampost important pentru publicatiile periodice in partea sud-estica a imperiului austriac. In 1784 a aparut si "Temeswarer Zeitung"(Ziar Timisorean), tot in limba germana. In 1784 a aparut primul saptamanal in limba romana sub titlul "Priculiciu". In limba maghiara, intre 1858-1861, a aparut o revista saptamanala de literatura, stiinta si economie, sub titlul "Delejtu"(ac Magnetic). Revista "Juzna Pcela"(Albina Sudului), bisaptamanala, incepand din 1851, este prima revista de limba sarba, cu caracter politic. Prima topografie se afla probabil in Fabric si a fost infiintata in anul 1771 de Mathias Heimerl.

Timisoara a fost al treilea oras din fosta Ungarie, care a avut un teatru permanent, prima mentiune documentara a acestui fapt, fiind protocolul din 1753. In anul 1761 s-a construit cladirea Magistratului rascian(in acest loc se afla azi liceul Lenau), cladire ce a gazduit si teatrul german. Dupa unirea Magistratului rascian cu cel german, in1780, aceasta cladire a servit pana in 1784 numai teatrului. Aici a concertat Liszt, a dirijat Johann Straus-fiul, iar marele poet roman Mihai Eminescu a fost oaspete ca sufleur.

In locul unde se afla azi cladirea in care se gasesc Teatrul National si Opera Nationala, se construise in anul 1875 noul teatru in stil renascentist italian, dupa planurile renumitilor arhitecti Fellner si Helmer. Dupa incendiul din !880, cladirea a fost refacuta, lucru intamplat pana la 1882. Pana la aceasta data reprezentatiile aveau loc in limba germana, printre acestea numarandu-se si "Flautul Fermecat" de W.A.Mozart. La 5 octombrie 1920, s-a deschis prima stagiune in limba romana cu piesa "Dama cu cemelii" de Alexandre Dumas-fiul. Reconstruirea teatrului, ars in 2 noiembrie 1920, incepe dupa 1923 avad drept beza planurile arhitectului Duiliu Marcu si numai in 1928 teatrul se redeschide in forma in care functioneaza si astazi. Din acest moment, spectacolele de teatru au loc in limba romana, iar dupa cel de-al doilea razboi mondial functioneaza aici si Opera Romana. Teatrelor german si maghiar le sta la dispozitie o sala comuna in aceeasi cladire, Timisoara fiind singrul oras din Europa unde se joaca teatru in trei limbi: romana, germana si maghiara. Teatrul german din Timisoara este singurul teatru de factura germana dinafara spatiului etnic german.

Inca din secolul al XV-lea, Timisoara a fost centrul spiritual al Banatului, existand multe scoli particulare, dar nu putem vorbi la acea vreme de un invatamant organizat. In cei 164 de ani de stapanire turceasca viata culturala a avut mult de suferit, problemele atat laice cat si religioase fiind rezolvate ocazional de calugarii care treceau prin Timisoara. Dupa eliberarea de sub jugul turcesc, Iezuitii au preluat invatamantul, in 1718 deschizand prima scoala elementara din Cetate.

Deja in 1765 existau scoli in fiecare cartier al orasului.

FORTAREATA SI DEZVOLTAREA EI DE LA CETATE LA ORAS

Dupa eliberarea de sub stapanirea turceasca, s-a construit o fortareata noua, mare si moderna (1722-1765). Vechea cetate medievala avea patru porti, dintre care printr-una se putea intra direct in castel si purta denumirea de "Poarta Belgradului", celelalte trei ducand in Palanca mare. Una dintre ele-Poarta Forforoasa, a fost numita mai tarziu si "Poarta lui Eugeniu", deoarece prin aceasta poarta a intrat Printul Eugeniu de Savoia in cetate dupa ce i-a infrant pe turci. In locul unde se afla aceasta poarta, azi se gaseste o casa iar deasupra portii acesteia este un relief care reprezinta fosta poarta Forforoasa, aceasta casa aflandu-se pe strada Printul Eugeniu, dar din pacate acest monument nu este ingrijit si cu toate ca relieful este protejat cu un panou de sticla, nu poate fii vazut.

Una din constructiile foarte importante, atat pentru fortareata cat si pentru castel, a fost asa numitul "Turnul apei". El se afla intre cetatea veche si castel, ca o veriga de legatura intre ele si avand o pozitie cheie, a fost principalul bastion al fortaretei timisorene. Dar sa nu ne gandim la un turn cu apa destinat inmagazinarii cu apa potabila, ci la un bastion de aparare, inconjurat de santuri cu apa, constructie ce facea parte din sistemul de aparare al fortaretei vechi, pana in secolul al XVIII-lea. Si Ahmed_pasa a inteles, in 1552, importanta acestui turn asa zis al apei, dandu-si seama ca cine stapaneste acest turn, este stapan atat peste castel, cat si pe cetate, de aceea aceasta constructie este reprezentata pe toate stemele orasului Timisoara.

Noua fortareata, din secolul al XVIII-lea, avea numai trei porti: poarta Ardeleana, care ducea spre Fabric, poarta Vieneza, spre Mehala, cunoscuta de altfel ca si poarta Mehala, ea aflandu-se in apropierea scolii de cadeti, azi Clinicile Noi, iar prin cea de-a treia poarta se ajungea in Josefin, numita de locuitorii fortaretei, poarta Josefin. Este vorba de poarta Petrovaradin, ce era amplasata in fata teatrului de azi. Intrucat orasul se dezvolta foarte repede, zidurile cetatii cat si portile, care erau prevazute cu poduri mobile, in vederea interzicerii accesului pe timpul noptii in fortareata, au devenit obstacole importante, de aceea, in anul 1892, printr-o scrisoare, regele s-a declarat de acord cu defortificarea orasului. Din acest moment a inceput demolarea fortificatiilor, cu mici exceptii. Prin disparitia zidurilor fortificate, orasul si-a pierdut personalitatea de cetate si si-a inceput dezvoltarea sa ca oras modern din toate punctele de vedere.

Timisoara este azi un oras modern cu toate functionalitatiile, viata urbana a unei jumatati de milion de locuitori desfasurandu-se intr-un oras in care modernul si traditia se imbina in mod armonios.